Jacyln McLaren, prădătoarea sexuală, în vârstă de 36 de ani, din Canada, s-a confruntat inițial cu 42 de acuzații privind sexul cu minori, cu vârste chiar și de 13 ani, însă a acceptat să pledeze vinovată doar pentru șapte dintre ele. Toate șapte s-ar fi întâmplat în același timp, femeia organizând o orgie cu elevi, la ea acasă.
Ca să-i convingă să vină la ea acasă, femeia a început să le trimită poze cu ea dezbrăcată și să le facă promisiuni deocheate. Potrivit anchetatorilor, minorii au venit, iar femeia a abuzat de ei. Tot anchetatorii precizează că profesoara le-a oferit tuturor plăceri orale, la plecare.
Totuși, ea a fost dată de gol de Facebook, pentru că unii dintre elevi au filmat grozăvia și au început să se laude pe rețelele de socializare cu reușita lor. Potrivit presei internaționale, poliția a intrat pe fir și a oprit toată nenorocirea.
Jaclyn McLaren a primit doi ani de pușcărie, cu interzicerea unor drepturi. După executarea pedepsei, femeia nu mai are voie să se apropie la mai puțin de 100 de metri de orice fel de școală și va fi încadrată în cazierul judiciar, pentru tot restul vieții, la "prădător sexual".