Părintele Arsenie Boca a fost unul dintre cei mai mari vizionari pe care i-a avut România, de aceea sumbra profeție că un oraș va fi șters complet de pe hartă ne dă fiori. Părintele era de părere că acest dezastru se va petrece întrucât oamenii acelui oraș vor fi plini de păcate, întocmai ca cei din Sodoma și Gomora.
Profeția făcută în anii ’40 se referă la București, capitala României, și ca încadrare, în secolul al XXI-lea.
Perspectiva este sumbră, întrucât unele dintre profețiile părintelui Arsenie Boca s-au îndeplinit întocmai cum au fost rostite sau pictate. El a prevăzut cele două mari cutremure care au lovit Bucureștiul în secolul al XX-lea, definite de el ca ”cele două ouări”. Se va produce și o a treia, care va pune orașul la pământ, potrivit efemeride.ro.
Preotul a transmis prin profețiile sale faptul că orașul din sudul României va fi lovit din toate părțile de un cutremur cu o magnitudine distrugătoare, iar acest eveniment va fi precum o pedeapsă, pentru că oamenii au păcate mult prea mari și, într-un fel sau altul, trebuie să plătească.
Potrivit sursei citate, pe lângă această profeție uimitoare, Arsenie Boca a mai prezis și sfârșitul comunismului și începutul unui regim politic şi mai nociv, în care ororile vor fi și mai mari.