China speră că România va respecta principiul comerţului liber şi va oferi un mediu de afaceri non-discriminatoriu pentru companiile chineze, a mai spus Wang Yi.
La rândul său, Luminiţa Odobescu a precizat că România vrea să promoveze cooperarea şi să consolideze legăturile economice şi comerciale cu China şi speră să îşi majoreze exporturile de produse agricole spre ţara asiatică. România este dispusă să faciliteze dialogul dintre Europa şi China, pentru soluţionarea adecvată a disputelor comerciale, a adăugat oficialul român.