World Wide Fund for Nature (WWF) a publicat a treia ediţie a studiului Retailer Scorecard, care analizează performanţa de mediu a primilor 11 retaileri FMCG din România, respectiv Auchan, Billa, Carrefour, Cora, Kaufland, Lidl, Mega Image, Metro, Profi, Penny Market şi Selgros.
Studiul prezentat de Mediafax relevă faptul că se menţine îmbunătăţirea la nivel de piaţă pentru fructele şi legumele fără certificare ecologică provenite din România (55%), dar în continuare niciuna dintre cele 11 companii nu comercializează fructe şi legume româneşti provenite din agricultura ecologică.
De asemenea, din totalul de lapte dulce comercializat, 56,5% provine din România, faţă de 54,43% în 2013. Cu toate acestea, doar 7,8% sunt produse cu certificare ecologică şi în continuare un singur brand este prezent în categoria lapte românesc certificat ecologic pe rafturile magazinelor incluse în studiu.
Ouăle provin în proporţie de 99,5% din România, dintre acestea 9,8% având certificare ecologică.
În ceea ce priveşte produsele din lemn şi hârtie certificată FSC (Forest Stewardship Council), scorurile tuturor retailerilor s-au menţinut sau îmbunătăţit (în special cei doi retaileri care folosesc hârtie reciclată pentru materialele promoţionale). O îmbunătăţire uşoară se observă şi în cazul scorurilor înregistrate pentru certificarea MSC (Marine Stewardship Council), în timp ce rezultatele la categoria detergent ecologic au rămas neschimbate faţă de anul precedent, doar trei dintre retaileri au astfel de produse pe raft, iar punctajul obţinut este scăzut, din maximul de 6 puncte: Carrefour (1), Cora (1,5) şi Auchan (1).
"Studiul ne arată că odată iniţiată conversaţia despre sustenabilitate încep să apară şi rezultatele, scorurile tuturor participanţilor fiind mai bune faţă de anii precedenţi. Cu toate acestea, în continuare niciunul dintre retailerii participanţi nu comercializează fructe şi legume româneşti provenite din agricultura ecologică, avem un singur brand de lapte românesc ecologic şi doar trei retaileri au pe raft detergent cu certificare de mediu", se menţionează într-un comunicat.
Retailerii au o poziţie din ce în ce mai dominantă pe piaţă, setează tendinţe de consum şi creează obiceiuri între consumatori. Sectorul influenţează în mod decisiv şi producătorii autohtoni, pentru care accesibilitatea rafturilor este un element vital în efortul lor de a rămâne competitivi.
Retailer Scorecard urmăreşte performanţa retailerilor în şapte sectoare-cheie cu impact asupra mediului şi societăţii, respectiv legume şi fructe de sezon, lactate, ouă, peşte, detergent, hârtie de unică folosinţă şi politici de mediu. Evaluarea este realizată pe baza unui chestionar completat de reprezentanţii fiecărei companii şi a unei fişe de observaţie, completată în teren de reprezentanţii WWF.