Experții au descoperit zeci de produse cu conţinut ridicat de extracte din plante care pot face consumatorii să fie agitați sau agresivi şi să-şi crească ritmul cardiac şi tensiunea arterial, potrivit Mediafax.
Astfel de produse sunt folosite de persoanele care vor să slăbească, de culturişti şi sportivi.
Dr. James Coulson, un expert în toxicologie, care face parte din Comitetul pentru toxicitate al Regatului Unit, a avertizat că extractele sunt periculoare și ar putea afecta sănătatea consumatorilor.
„Când vine vorba de aceste medicamente, efectele critice de care ne preocupăm sunt cele asupra sistemului nervos simpatic şi în special efectul asupra tensiunii arteriale”, a precizat acesta.
Cei care cosumă astfel de produse vor începe să vadă „efectele deteriorării organelor secundare din cauza creşterii tensiunii arteriale şi posibil deteriorarea sistemului cardiovascular”, a adăugat el.