Videoclipuri și fotografii care arată un site al Snickers care promovează o ediție limitată a batonului și unde se afirmă că acesta este disponibil doar în "ȚĂRILE" Coreea de Sud, Malaezia și Taiwan. Aproape instantaneu, a urmat o explozie de furie pe platforma chineză de microblogging Weibo, potrivit Reuters.
Producătorul a revenit cu scuze și cu precizarea că a modificat conținutul reclamei.
Mai mult, compania americană a transmis că "respectă suveranitatea națională și integritatea teritorială a Chinei și își desfășoară operațiunile comerciale în strictă conformitate cu legile și reglementările locale chineze".
UTILIZATORII FURIOȘI CER PRECIZĂRI LEGATE DE TAIWAN CA PARTE A CHINEI
Cu toate acestea, mulți utilizatori au plusat, cerând producătorului din SUA să transmită explicit că Taiwanul este parte a Chinei, o piatră de temelie a politicii externe chineze.
Snickers nu este prima firmă străină care-și cere scuze pentru că nu a folosit nomenclatura oficială sugerată de Beijing - provincia Taiwan sau Taiwan (China).
SCANDALUL VINE PE FONDUL TENSIUNILOR FĂRĂ PRECEDENT DINTRE CHINA ȘI SUA
Revolta față de reclama Snickers a venit în contextul în care sensibilitățile legate de Taiwan în China continentală au atins cel mai înalt nivel din ultimele decenii, după ce președintele Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, a vizitat marți insula. Ca reacție, China a lansat exerciții de tragere cu muniție de război în jurul insulei și o listă lungă de interdicții de import pentru produsele taiwaneze.
Pe platformele de socializare extrem de cenzurate ale Chinei, s-au răspândit pe scară largă apelurile la Beijing de a lansa un asalt militar asupra Taiwanului ca răspuns la vizita lui Pelosi.entale.
Beijingul consideră că Taiwanul face parte din teritoriul său și nu a renunțat niciodată la folosirea forței pentru a aduce insula sub controlul său.
Taiwanul respinge revendicările de suveranitate ale Chinei și afirmă că numai poporul său poate decide viitorul insulei.