DIICOT a finalizat percheziţia informatică asupra telefoanelor, laptopului, aparatului foto și a stick-urilor de memorie găsite în casa lui Gheorghe Dincă. Datele urmează să fie acum prelucrate de specialişti. Joi au fost audiați părinții Alexandrei, dar și un prieten al lui Gheorghe Dincă. La acesta a fost găsit al patrulea telefon mobil al suspectului de pe care a fost sunat bunicul Luizei, la câteva zile de la dispariția fetei. De altfel, și rezultatele testelor ADN pentru confirmarea Luizei sunt aproape gata. Vineri se vor relua cercetările la casa ororilor.
Prietenul lui Gheorghe Dincă a ajuns cu puțin timp înainte de ora 14 la sediul poliției din Caracal. În fața camerelor de filmat, a evitat răspunsurile. În casa lui, anchetatorii ar fi găsit al patrulea telefon al criminalului, de pe care ar fi fost sunat bunicul Luizei pe 15 aprilie să-i se spună că fata este bine și că a plecat în străinătate.
După șase zile de căutări amănunțite la casa lui Gheorghe Dincă, anchetatorii au sistat cercetările la fața locului. Presupusul criminal și-a petrecut ziua la Poliția din Caracal. Aici a asistat la perchezițiile informatice pe care le au făcut asupra celor trei telefoane, a laptopului și a aparatului foto, toate găsite în casa lui Gheorghe Dincă.
În fața oamenilor legii au ajuns și părinții Alexandrei.
În timp ce perchezițiile informatice erau în desfășurare, tot la Poliția Caracal au fost chemați părinții Alexandrei. Anchetatorii au vrut sa afle dacă vor sa se constituie parte civila în acest caz. Familai Măceșeanu refuză să ceară daune morale sau materiale pentru că, susțin părinții Alexandrei viața fiicei lor nu are preț.
Gheorghe Dincă a fost și el prezent toată ziua la audierile din sediul Poliției Cracal. Aproape de ora 18 a fost dus înapoi la arestul Inspectoratului Județean de Poliție Dolj.