La primul termen al procesului în care Alexandru Vişinescu este acuzat de moartea a 12 deţinuţi politici în perioada în care a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, instanţa a admis cererea de a fi parte civilă în cauză formulată de Nicoleta Eremia, soţia fostului general Ion Eremia, care a fost încarcerat la Penitenciarul Râmnicu Sărat în perioada în care unitatea a fost condusă de Vişinescu.
Aceasta a dat o declaraţie în faţa instanţei, în care a arătat de ce doreşte să fie parte civilă în cauză şi a precizat că cere daune de 100.000 de euro, din care 20.000 de euro daune morale şi 80.000 de euro daune materiale.
Nicoleta Eremia a arătat că cere daune morale de 20.000 de euro întrucât a suferit foarte mult în perioada regimului comunist, din cauza funcţiei deţinute de soţul ei şi a faptului că acesta a fost deţinut politic.