Magistraţii de la Tribunalul Dolj au hotărât să menţină măsura controlului judiciar faţă de Darius Vâlcov, fost ministru al Finanţelor şi senator de Olt.
Hotărârea a fost luată la primul termen al dosarului mutat de la Tribunalul Olt, în care Vâlcov este judecat pentru două infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă, al doilea dosar în care fostul senator oltean a fost trimis în judecată de procurorii DNA.
Judecarea cauzei pe fond a fost amânată pentru 11 octombrie, conform mediafax.ro.