Aceştia au organizat un protest spontan, nemulţumiţi că mai multe probleme pe care le-au semnalat în ultimii ani nu şi-au găsit rezolvarea.
Începând de joi vor veni la serviciu cu banderole albe pe braţ, organizând greva japoneză. Grefierii cer un nou statut, să fie recunoscuţi că o categorie profesională ce participa la înfăptuirea actului de justiţie, şi nu ca una auxiliară. Vor salarii în raport cu pregătirea profesională, scrie site-ul Opiniatimisoarei.ro.
„Este un protest spontan pentru a ne ralia protestelor la nivel naţional din solidaritate cu colegii noştri de la alte instanţe judecătoreşti. Am prezentat un memoriu pe care îl vom înainta ministerului cu principalele noastre revendicări. În primul rând are legătură cu atitudinea ministerului faţă de categoria profesională a grefierilor prin neadoptarea noului statut al personalului auxiliar de specialitate, eliminarea unor drepturi printre care şi pensia de serviciu, nu se încearcă normarea muncii prin suplimentarea schemelor de personal sau prin decongestionarea instanţelor sub alte forme. Începând de mâine vom protesta în continuare sub formă grevei japoneze prin purtarea unei banderole albe, şi în rapot şi de ce vor decide sidicatele şi celelalte colective de grefieri din ţară, ne vom ralia în secundă 2… Toate pleacă de la atitudinea ministerului, care nu recunoaşte categoria profesională a grefierilor, în sensul că avem şi noi drepturi, responsabilităţi, avem nişte drepturi care exced cadrului legal în unele situaţii şi depăşesc programul de lucru de 8 ore. Sunt instanţe în care se lucrează până la 8 seară, sunt instanţe în care se lucrează până la epuizare, că să nu mai vorbim de specificul muncii din parchete, când colegii sunt chemaţi noaptea. Nu se mai plătesc ore suplimentare, salariile sunt cum sunt. În lumina noii legi cadru a salarizării se intenţionează introducerea noastră într-o clasa inferioară din punct de vedere al studiilor, în sensul că vor să ne introducă într-o grupa de salarizare unde se recunosc studii de scurtă durata,ori în proporţie de 80% grefierii din ţară au studii superioare de lungă durata, de patru ani, la facultăţi de prestigiu„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, Cătălin Trăistaru, primul grefier de la Tribunalul Timiş.
Sursa foto Opinia Timişoarei