Potrivit Constituției, după comunicarea rezultatelor finale ale alegerilor, parlamentul nou-ales se întruneşte, la convocarea preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
Conform regulamentului celor două camere ale Legislativului, acestea sunt considerate legal constituite după validarea a două treimi din mandatele de parlamentari şi după depunerea jurământului de către aceştia.
În cadrul primei reuniuni a noului Parlament, membrii legislativului se constituie în grupuri parlamentare, care sunt structuri ale Camerei Deputaţilor, respectiv ale Senatului, formate din cel puţin 10 deputaţi, respectiv 7 senatori (art. 13 - Regulamentul Camerei Deputaţilor; art. 16 din Regulamentul Senatului)
Grupurile parlamentare se pot constitui din deputaţi sau senatori care au candidat în alegeri pe lista aceluiaşi partid politic, a aceleiaşi formaţiuni politice, pe listele unei alianţe politice sau alianţe electorale şi din deputaţi care au candidat ca independenţi.
În prima sa şedinţă, fiecare grup parlamentar îşi desemnează: liderul de grup, unul sau mai mulţi vicelideri şi unul sau mai mulţi secretari (Camera Deputaţilor); liderul de grup, un număr de 2 până la 4 vicelideri, în funcţie de caz, şi un secretar (Senat).
Fiecare dintre cele două camere îşi constituie, de asemenea, comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui, totodată, și comisii comune.
Atât birourile permanente cât şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei camere, mai arată Regulamentele separate ale celor două camere publicat pe site-ul instituției.