Adrian Țuțuianu, vicepreședinte Pro România, a anunțat, într-o conferință de presă, la Târgoviște, că partidul lui Victor Ponta nu vrea să intre la guvernare și că s-a luat hotărârarea ca parlamentarii Pro România să nu voteze pentru Guvernul Ludovic Orban, relatează realitateadedambovita.net.
„Sunt suficiente voturi pe partea dreaptă pentru a se face Guvern liberal", a explicat senatorul dâmbovițean. Argumentul este același ca și cel al social-democraților. Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a declarat, luni, că „nu este nevoie de votul nostru (al PSD - n.r.), dânșii (PNL, USR, PMP, UDMR, Pro ROmânia - n.r.) sunt majoritari și se pot înțelege”.
Adrian Țuțuianu a precizat că Pro România nu va vota un guvern liberal.
„Am participat împreună cu Victor Ponta la negocierile cu PNL. De fapt nu negocieri, ci consultări, pentru că nu am avut nimic de negociat.(…) Prima chestiune, nu dorim să intrăm la guvernare. Am votat moțiunea de cenzură, și suntem convinși și astăzi, pentru că Guvernul Dăncilă și-a epuizat orice potențial de a asigura administrarea corectă a acestei țări și că este nevoie de o nouă soluție politică. În al doilea rând, nu am cerut nimic și nu n-i s-a oferit nimic, din moment ce noi am spus că nu dorim să intrăm la guvernare. Noi suntem un partid de centru-stânga, în vreme ce PNL este un partid de centru-dreapta, care are cu totul alte obiective, decât ale noastre. Nu vom boicota instalarea guvernului, dar nu vom vota un cabinet condus de PNL. Este de datoria celor de centru dreapta să suțină guvernul Orban”, a spus vicepreședintele Pro România.
Conform calculelor celor de la Pro România o alianță PNL-USR-PMP-ALDE-UDMR +minorități naționale este suficientă pentru a asigura voturile necesare cabinetului Ludovic Orban să fie instalat, nemaifiind nevoie de voturile Pro România.
Pe de altă parte, liderul Pro România, Victor Ponta, spune că prin blocarea proiectelor PNL de luni le-a dat o lecție celor din USR care au „încercat un șantaj la adresa PNL”. Ponta a spus că nu a dorit să participe la șantajul celor de la USR.
Primul test al majorității parlamentare a eșuat după boicotul PSD și Pro România. PNL, USR și PMP nu au avut succes, luni, la Camera Deputaților cu introducerea pe ordinea de zi, pentru vot final, a unui pachet de legi care contează în negocierile pentru formarea noului guvern. Și asta pentru că Pro România și PSD și-au dat mâna și au boicotat, umăr la umăr, votul pentru acest pachet de legi. Pro România și PSD s-au abținut, iar UDMR nu a participat la vot.
Într-o postare pe Facebook, Victor Ponta scrie luni că „nu s-a format o nouă alianță Pro România-PSD-UDMR în Parlament, dar respingerea introducerii pe ordinea de zi a legilor privind alegerea primarilor în două tururi și abrogarea recursului compensatoriu reprezintă o lecție pentru cei de la USR. Ponta susține că USR încearcă un șantaj la adresa PNL prin forțarea celor două legi, iar Pro România, UDMR și minoritățile au dorit să le arate că n-au majoritate fără voturile lor.
„Sa explicam / nu exista nicio Alianta PSD - PRO - UDMR - Minoritati ( toti cei care s-au abtinut azi la vot) / este doar o lectie pentru USR care, din aroganta sau din ignoranta , nu inteleg sa isi respecte electoratul si regulile democratice!
ProRomania sustine si va vota pentru :
1. abrogarea recursului compensatoriu in cazul infractiunilor de violenta
2. pentru revenirea la sistemul de alegerea a primarilor din doua tururi ( aplicabila insa, cel mai probabil, din 2024 )
3. legea care interzice ocuparea functiilor publice de catre cei condamnati penal de un judecator ( nu “penalii” - ca acum “penal” este Dan Barna , iar eu care sunt achitat de judecatori astept de cativa ani scuzele celor care ma faceau “penal”)!
Vom vota aceste proiecte pentru ca asa consideram ca asteapta electoratul nostru - nu insa ca asa ne cer sau ne ameninta Barna si USR !
Azi Dan Barna si USR au venit cu aceste proiecte ca un santaj la adresa PNL in razboiul lor absurd de ocupare ( prin manipulare) a electoratului de dreapta - oricum proiectele erau blocate la Comisii si nu pot fi votate pana nu au raport - totul a fost doar UN JOC DE IMAGINE / si PRO Romania , si UDMR si Grupul Minoritatilor le-au dat o mica lectie : “nu aveti majoritate, nu folositi voturile noastre ca sa va bateti cu PNL, nu santajati PNL prin jocuri la Camera Deputatilor, luptati-va cat vreti cu PNL dar nu va bazati pe noi pentru asta!”, a explicat Ponta, luni, pe Facebook.