Foarte contagios, virusul respirator sinciţial (VRS) poate provoca, în formele sale cele mai severe, pneumonii şi bronşiolite care duc la mii de decese şi la sute de mii de spitalizări la nivel global.
''Abrysvo este primul vaccin împotriva VRS indicat pentru imunizarea pasivă a bebeluşilor de la naştere la şase luni după ce vaccinul i-a fost administrat mamei în timpul sarcinii'', a anunțat EMA, potrivit Agerpres
Vaccinul Pfizer ''este de asemenea indicat pentru imunizarea activă a adulţilor cu vârsta peste 60 de ani'', a adăugat agenţia de reglementare europeană într-un comunicat.
După gripă şi COVID-19, marile laboratoare sunt pregătite să lanseze din toamnă, înaintea perioadei epidemice, vaccinuri împotriva VRS.
Statele Unite au aprobat în premieră mondială, în luna mai, vaccinul Arexvy, produs de laboratorul britanic GSK. Serul este de asemenea disponibil în Uniunea Europeană începând din iunie pentru persoanele de peste 60 de ani.
Pfizer a primit luna trecută undă verde din partea Agenţiei Americane pentru Medicamente pentru vaccinul său Abrysvo, însă acesta este rezervat persoanelor vârstnice.
Abrysvo a fost evaluat în cadrul mecanismului de evaluare accelerat al EMA, întrucât prevenţia infecţiilor cu VRS este considerată ''ca prezentând un interes major pentru sănătatea publică''.
''VRS este un virus respirator curent, care provoacă în general simptome uşoare asemănătoare unei răceli'', a explicat EMA.
''Dar poate avea consecinţe grave pentru copii şi vârstnici'' şi este de asemenea ''una dintre principalele cauze de spitalizare pediatrică din Europa'', a adăugat agenţia.
Avizul va fi acum trimis Comisiei Europene, care trebuie să decidă autorizarea sa pentru comercializarea în Uniunea Europeană, demers care, în mod normal, e o formalitate.