Președintele Asociației 21 Decembrie, Teodor Mărieș, a cerut joi, printr-un comunicat de presă, ca procesul privind redeschiderea anchetei în dosarul Revoluției să fie televizat, scrie Agerpres.
"Având în vedere că anterior procesele criminalilor au fost televizate — atât în cazul dictatorilor Ceaușescu cât și în cazul unor foști membri ai Comitetului Politic Executiv — CPEx al CC al PCR și ai forțelor de represiune (armată, securitate, miliție), cunoscând că tergiversarea cercetărilor în aceste dosare a fost reclamată de victime și analizată inclusiv de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în numeroase alte rânduri pornind de la 'Asociația 21 Decembrie, Mărieș, Vlase și alții c. România', facem apel ca, pentru egalitate de tratament, și procesul victimelor să fie televizat!", afirma Mărieș.
Pe 14 octombrie 2015, Parchetul Militar a clasat dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul a 709 persoane, rănirea a 1.855 de persoane prin împușcare, rănirea a 343 de persoane în alte împrejurări și reținerea a 924 de persoane.
Ulterior, aproximativ 150 de revoluționari au depus la Înalta Curte de Casație și Justiție plângeri împotriva deciziei procurorilor.
Un proces separat a deschis și Asociația 21 Decembrie, însă este posibil ca toate plângerile pe această temă să fie conexate de judecători într-un singur dosar.
În plângerea depusă în instanță, Asociația 21 Decembrie arată că CEDO a pronunțat mai multe hotărâri în legătură cu dosarul Revoluției, prin care a reținut încălcarea art. 2 din Convenție, constatându-se lipsa unei anchete efective care să corespundă exigențelor jurisprudenței CEDO.
De asemenea, CEDO a reținut: "Curtea consideră, cu toate acestea, că miza politică și socială invocată de către Guvern nu ar putea justifica singură nici durata anchetei, nici modul în care aceasta a fost condusă o perioadă prea lungă de timp, fără ca cei interesați și publicul să fie informați de progresele făcute. Dimpotrivă, importanța sa pentru societatea românească, care constă în dreptul numeroaselor victime de a ști ce s-a întâmplat, ceea ce implică dreptul la o anchetă judiciară efectivă și eventual drept la reparație, ar fi trebuit să incite autoritățile naționale să se ocupe de dosar imediat și fără întârzieri inutile pentru a preveni orice aspect cum că anumite acte se bucură de impunitate".
Parchetul Militar a dispus clasarea dosarului sub aspectul infracțiunilor de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracțiuni de război contra proprietății și altor drepturi, respectiv infracțiuni contra umanității, reținându-se că faptele cercetate nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale incriminatoare.
Totodată, s-a dispus clasarea sub aspectul infracțiunii de omor, tentativă de omor și instigare la infracțiunea de omor, reținându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale sau existența autorității de lucru judecat, dar și faptul că decesul nu s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală sau că fapta nu există.
Tot în dosarul Revoluției, procurorii au dispus: clasarea sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, reținându-se că faptele nu sunt prevăzute de legea penală; clasarea sub aspectul infracțiunii de lovire sau alte violențe și instigare la infracțiunea de lovire sau alte violențe, reținându-se, după caz, că fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală, respectiv că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale; clasarea sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală și instigare la infracțiunea de vătămare corporală, reținându-se că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
În plus, procurorii au decis clasarea dosarului sub aspectul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și instigare la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, reținându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale sau existența autorității de lucru judecat, dar și existența unei cauze de neimputabilitate, respectiv eroarea; clasarea sub aspectul infracțiunii de furt și distrugere, reținându-se împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale; clasarea sub aspectul infracțiunii de ultraj, reținându-se împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale; clasare sub aspectul infracțiunii de purtare abuzivă și instigare la infracțiunea de purtare abuzivă, reținându-se că a intervenit amnistia.