Unul dintre membrii asociației, Casandra Olănuță, a declarat, pentru Agerpres, că serviciul funcționează de câteva luni și că există sute de solicitări.
'Există un număr de telefon la care oamenii sună, se programează cu minim 24 de ore înainte și noi mergem la adresa respectivă. Avem peste 60 de voluntari care asigură transportul, fac pe șoferii prin rotație, în regim gratuit. Mașina se deschide în spate, are rampă pentru cărucioarele cu rotile, are centuri de siguranță care imobilizează căruciorul, adică e adaptată special. Oamenii sună ca să-i ducem la diverse instituții publice, la spitale, inclusiv la job, când a fost în perioada de iarnă și era greu să se deplaseze. Am avut și nevăzători. Una din marile probleme întâmpinate a fost cu transportul persoanelor din apartamentele de la diferite etaje la parter', a spus Casandra Olănuță.
Autoturismul a fost achiziționat de asociație din banii proveniți din diverse acțiuni, din donații, iar cu banii rămași asigură transportul gratuit pentru persoanele cu dizabilități.
Pentru că numărul de solicitări este tot mai mare, membrii asociației The Beard Brothers derulează alte proiecte prin care încearcă să atragă fonduri și parteneri, astfel încât să poată fi angajat un șofer pe 8 ore zilnic, iar în restul timpului serviciul să fie asigurat de voluntari.
The Beard Mobile este singurul taxi comunitar din România, care zilnic face curse gratuite cu persoane cu dizabilități.