Institutul Franklin i-a oferit profesorului român Adrian Bejan medalia Benjamin Franklin, pentru contribuţiile sale interdisciplinare de pionierat în termodinamică şi transfer de căldură prin convecţie, care au îmbunătăţit performanţa sistemelor de creaţie inginerească, dar mai ales pentru legea constructală, care anticipează designul natural şi evoluţia acestuia în inginerie, ştiinţă şi sistemele sociale, scrie viata-libera.ro.
Fost baschetbalist de performanţă, component al lotului de tineret al naţionalei României, gălăţeanul Adrian Bejan predă de peste 33 de ani la Universitatea Duke. Conduce cercetarea în domeniul termodinamicii şi al transferului de căldură.
Membru de onoare al Academiei Române, doctor Honoris Causa al altor 18 universităţi din 11 ţări, Adrian Bejan este autor a peste 600 de articole şi a peste 20 de cărţi, iar prin conferinţele şi seminariile ţinute pretutindeni în lume a influenţat numeroşi oameni şi a inspirat artişti.
Profesor, comunicator şi, pentru mulţi, un filosof, dar mai ales om de ştiinţă şi inginer, Adrian Bejan este, înainte de toate, absolvent al Liceului „Vasile Alecsandri” (LVA), promoţia 1966. La baza pregătirii şi a performanţelor sale de excepţie se află cei 11 ani - din clasa I şi până într-a XI-a - în care a fost elevul LVA. Sunt 11 ani care fac parte din istoria de 150 de ani de existenţă a instituţiei de învăţământ devenite astăzi Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”.
„Am spart gheaţa, singur, fără proptele etnice sau politice. Nu a fost nimeni la Duke care să mă susţină, să mă recomande sau promoveze ca membru al „tribului” lui. Până recent, eu eram singurul român la Duke. Nu am avut niciodată o funcţie politică ori administrativă în lumea academică, la Duke ori în alte campusuri. Nimeni nu îmi datorează favoruri”, a declarat profesorul.