Noua lege prevede acordarea unei jumătăți de punct suplimentar pentru fiecare an muncit în condiții de deficiența vizuală gravă, respectiv un sfert de punct în cazul celor cu deficiență vizuală accentuată.
Prin această formulă, pensiile nevăzătorilor ar fi reduse cu până la 80%, pe hârtie, iar în valoare reală vor rămâne plafonate pentru o perioadă lungă de timp.
În aceste condiții, Asociația Nevăzătorilor din România a transmis că va organiza un protest în București, în a doua parte a lunii septembrie, pentru a cere revizuirea și corectarea legii.
Pe de altă parte, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a afirmat joi că s-a întâlnit cu Asociația Nevăzătorilor, că înțelege exact situația lor și sigur se vor găsi soluții.