Este vorba despre un bărbat de 24 de ani din Bacău care s-a prezentat la Spitalul Județean cu simptome de gripă.
Acesta studiază în China și s-a întors în urmă cu opt zile în țară. Pe drumul spre țară, în avion, în urmă cu o săptămână, a acuzat febră.
Pacientul este așteptat luni la Institutul Matei Balș din Capitală, unde va fi spus mai multor investigații și va fi testat și tratat.
La finalul ședinței Comitetului interministerial privind măsurile pentru noul virus din China, Adrian Streinu-Cercel de la Institutul Matei Balș, a declarat că riscul ca în țara noastră să apară cazuri de infecții cu noul virus este REDUS.
El a mai spus că nu există niciun caz pe teritoriul României, iar "lumea trebuie să stea liniștită".
În același timp, acesta a menționat că în prezent NU există un test rapid pentru coronavirus.
Până luni, în România nu a fost înregistrat niciun caz de infecție cu noul coronavirus din China.
Toate alertele - Cluj, Timișoara, Constanța și București - au fost infirmate. În cazul în care România va înregistra cazuri suspecte, acestea vor fi dirijate inițial către Institutul „Matei Balș”, unde vor fi izolate.