30 de elevi ai Colegiului de Naţional de Informatică „Grigore Moisil” au realizat trei monoposturi electrice în cadrul proiectului „Info Car Race”, care a primit o cofinanţare de 12.000 de lei prin Fondul Ştiinţescu, derulat de Fundaţia Comunitară Braşov.
Liceenii au lucrat la maşini în vacanţa de vară, timp de două luni. Vehiculele, care nu sunt încă finalizate (mai trebuie realizată caroseria), au fost testate până acum pe un circuit special de la Ghimbav, iar ieri a rulat şi în curtea Colegiului Naţional de Informatică.
Unul dintre profesorii coordonatori ai proiectului, Manuela Şerban, a explicat în timpul festivităţii că monoposturile au fost proiectate şi asamblate de cei 30 de elevi, care s-au împărţit în trei echipe. "Sunt primele maşini de curse electrice care rulează în România", a declarat profesorul.
În faza următoare, împreună cu specialiştii Universităţii Transilvania din Braşov, va fi proiectată şi realizată caroseria pentru cele trei monoposturi, care va fi din fibră de sticlă, un material mult mai uşor decât fierul, dar aproape la fel de rezistent ca acesta.
Monoposturile, în forma finală, vor fi prezentate în cadrul unui eveniment din 23 septembrie, care se va desfăşura în parcarea Complexului Comercial Coresi.