Elicopterul s-a prăbușit lângă o grădiniță din Brovarî, în apropierea Kievului. În urma impactului tot echipajul aeronavei a murit, inclusiv ministrul Ucrainean de Interne și adjunctul său. Potrivit autorităților, eclicopterul aparținea Serviciului de urgență de stat și se afla în misiune.
🇺🇦 — BREAKING: 16 people including Ukraine\"s interior Minister, his deputy and two children, were killed after the Minister’s helicopter crashed into a kindergarten outside Kyiv in the town of Brovary. pic.twitter.com/f3vJBRllWd
— Belaaz News (@TheBelaaz) January 18, 2023
În prezent nu se știu circumstanțele în care s-a prăbușit elicopterul. Procuratura Generală a anunțat că a deschis o anchetă, fiind luate în calcul toate ipotezele, inclusiv varianta unui sabotaj sau a unei erori efectuate de echipajul zborului. Ancheta va dura, însă, câteva săptămâni, spun autoritățile.
Elicopterul a fost filmat de cetățeni cu câteva secunde înainte de prăbușire. Aeronava era de tip Super Puma, iar toate instituțiile de aplicare a legii din Ucraina au în dotare astfel de aparate de zbor.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, e posibil ca elicopterul care s-a prăbușit să fi fost reparat în România. Și asta pentru că în primăvara anului trecut, imediat după izbucnirea războiului, nu mai puțin de 14 elicoptere ale Ministerului de Interne de la Kiev au survolat România și au ajuns la unitatea Airbus de la Ghimbav, Brașov pentru lucrări de mentenanță și reparații capitale.
Președintele Volodimir Zelenski a descris accidentul de elicopter produs lângă Kiev drept o „tragedie îngrozitoare” și o „dimineață neagră” pentru Ucraina.