Într-o postare video pe rețelele de socializare este surprins momentul groaznic. TIR-ul oprește la o trecere de pietoni, pe DN 1A București-Ploiești, în localitatea Buftea, iar pietonul începe să traverseze. Din motive încă necunoscute, vehiculul de mare tonaj a pornit chiar în momentul în care bărbatul era in față și l-a prins sub roata din față-dreapta.
Bărbatul a murit pe loc, după ce a fost târât câțiva metri.
Cea mai plauzibilă explicație, până la apariția unei interpretări oficiale a politiei, este că șoferul TIR-ului nu l-a observat pe bătrân.
Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Traficul rutier a fost oprit pe sensul către București, circulându-se alternativ, pe celălalt sens, potrivit INFOTRAFIC.
Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a precizat că a fost sesizat în jurul orei 9:44 despre producerea accidentului. La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Buftea și polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov.