Soarele se va muta în Berbec și în timp ce traversează constelația ne vom bucură de o perioada minunată în care ziua și noapte vor avea același număr de ore. De altfel, echinoctiu înseamnă „noapte egală”, noaptea și ziua împărțindu-și în mod egal cele 24 de ore.
Mișcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească, determinată de mișcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor și nopților la diferite epoci ale anului, având în vedere poziția aproximativ fixă în spațiu a axei de rotație a Terrei, precum și înclinarea sa față de planul orbitei acestuia. Astfel, pe sfera cerească, Soarele parcurge în decurs de un an un cerc mare numit ecliptică (ce marchează, de fapt, planul orbitei Pământului), care face cu ecuatorul ceresc un unghi de 23° 27' .
La momentul echinocțiului de primăvără, Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine. La latitudinile țării noastre, pentru care se poate considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă și valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest.
Începând de la aceasta dată, durata zilei față de cea a nopții va fi în continuă creștere, până la data de 21 iunie, când va avea loc solstițiul de vară.