Funcţionarii publici din comuna Drânceni au intrat, rând pe rând, în concedii de odihnă, chiar dacă au recunoscut în faţa şefului lor, primarul Gelu Pecheanu, că nu sunt chiar obosiţi, ci doar au lucruri mai bune de făcut. Mai exact, şapte angajaţi au semnat deja contracte de muncă în Spania, la cules de căpşuni, iar alţii sunt pe cale să îi urmeze. Este şi cazul consilierei primarului, o tânără de 27 de ani, absolventă de Drept.
“Salariul de 950 de lei se duce pe navetă şi pe bona copilului. Voi pleca pe un salariu de 1.000 de euro pe lună”, ne-a spus Ioana Roxana Popa. În aceste condiţii, primarul recunoaşte că mai are puţin şi pune lacătul pe uşă, pentru că inclusiv el vrea să ia calea Europei, scrie Libertatea.ro.
“Voi merge şi eu în Spania la cules de căpşuni, nici eu nu sunt mulţumit de banii pe care îi câştig”, afirmă Pecheanu. În aceste condiţii, angajaţii primăriei susţin că dacă nu vor primi o mărire de salariu luna viitoare, din aprilie vor deveni căpşunari.