"Este esenţial ca acele cote pe care le avem în Legea bugetului pentru acest an să fie trecute în Legea finanţelor publice locale, pentru că vedeţi şi dumneavoastră pe conjunctura aceasta, pe care ieri tocmai a căzut guvernul, să vedem când vom avea un guvern învestit şi bugetul dacă nu se va aproba până la 31 decembrie acest an, ceea ce pe această conjunctură este puţin probabil, de la 1 ianuarie primăriile vor rămâne pe 41,7%, adică foarte rău, nu vom avea bani de salarii, adică va fi foarte, foarte greu şi mai ales că este în plină iarnă în ianuarie şi februarie", a declarat, vineri, primarul Robert Negoiţă, preşedintele AMR.
Potrivit preşedintelui AMR, mai mulţi primari din ţară sunt îngrijoraţi că nu mai pot plăti salariile angajaţilor din 1 ianuarie 2020.
"Este o realitate. De exemplu sunt mulţi colegi care au relatat cu cifre faptul că pe prevederile Legii finanţelor publice locale nu avem bani de salarii. Da? Deci, repet: avem două variante acceptabile: fie bugetul de stat este aprobat înainte de 31 decembrie 2019, ceea ce este puţin probabil, altfel trebuie ca în Legea finanţelor publice locale să fie scrise cotele care sunt în vigoare anul acesta prin Legea bugetului", a spus Negoiţă.
Primarul Robert Negoiţă speră să fie învestit cât mai repede un nou guvern şi să fie adoptat bugetul.
"Astăzi am văzut că există consultări. Sperăm ca în urma consultărilor să se desprindă o prioritate astfel încât să avem o propunere de prim-ministru, să avem un guvern învestit în Parlament, care să fie valid şi să poată să aibă o propunere de buget. Asta e varianta cea mai corectă. Dar există şi variantă de rezervă, ca în Parlament să se facă o modificare a Legii 273, Legea finanţelor publice locale, unde să se scrie aceste procente, pentru că la ora asta procentul este de 41,7%, modificat prin Legea bugetului de stat din 2019. În Legea finanţelor publice locale, procentul pentru primării din impozitul pe venit este de 41,7%. Din cauza modificărilor fiscale pe care le-a făcut guvernul acum un an, când a scăzut impozitul pe venit de la 16% la 10%, noi am avut o pierdere de 38% din venituri. Pentru a compensa, nu total, ci măcar parţial această pierdere de venit, a fost crescută cota de la 41,7% la 60%, dar această creştere a fost în Legea bugetului care se limitează anul acesta până la 31 decembrie. De la 1 ianuarie, revenim pe cota de 41,7%", a explicat preşedintele AMR.
Negoiţă a amintit că în primele trei luni din acest an a fost nevoit să reducă schema de personal cu 300 de persoane la Primăria sectorului 3 din Bucureşti.
"Pe primele două luni ale anului, adică chiar primele trei luni ale anului, din cauză că bugetul a fost aprobat foarte târziu, noi cel puţin la Primăria Sectorului 3, după ce am redus schema de personal cu peste 300 de persoane, adică am redus drastic schema de personal şi aşa am rămas fără bani de salarii", a arătat primarul Robert Negoiţă.
Întrebat de jurnalişti dacă ia în calcul să reducă din nou schema de personal la primăria pe care o conduce, din ianuarie 2020, Robert Negoiţă a răspuns: "Sperăm ca acest lucru să nu se întâmple şi să nu reedităm pentru că, iată, din nefericire avem această experienţă la noi, în Bucureşti. Pe sectoare lucrurile sunt mult mai grave, pentru că noi luăm 20% din impozitul pe venit pe Legea finanţelor publice, faţă de 50% pe actualul model."
Robert Negoiţă alături de alţi primari ai municipiilor reşedinţă de judeţ din ţară participă vineri, la Sibiu, la şedinţa Comitetului Director al Asociaţiei Municipiilor din România.