”Este o zi tristă şi dificilă pentru comunitatea noastră. Ceilalţi trei muncitori care au fost implicaţi în această tragedie au fost salvaţi şi primesc toată atenţia medicală necesară. Ne îndreptăm gândurile către ei, să treacă cu bine peste această cumpănă şi să se însănătoşească rapid. Instituţiile statului au declanşat deja o serie de anchete pentru a stabili circumstanţele în care a fost produs acest accident pe unul dintre şantierele noastre şi aşteptăm să vedem concluziile acestor verificări ample”, a scris, luni seară, pe Facebook, Robert Negoiţă.
Mesajul edilului a generat numeroase mesaje negative.
"In goana dupa pretul cel mai mic autoritatile locale fac victime colaterale. Sunt curios daca masurile de protectia muncii sunt un capitol distinct in devizul oferta ce a stat la baza atribuirii lucrării" a scris un bucureștean. "De ce oare era necesară activitatea aceea în condițiile de 42 de grade....de ce ?!!! Cea mai îngrozitoare dovadă că doar banul contează", a fost un alt comentariu.
Un grav accident s-a produs luni, în Capitală, pe un şantier de lângă Biblioteca Naţională, cinci muncitori fiind prinşi sub un mal de pământ. 3 au fost îngropaţi până la talie și au fost salvați în timp util, însă 2 au fost îngropați sub pământ, iar când au fost extrași, după câteva ore, s-a consemnat decesul.
Şantierul aparţine Primăriei Sector 3, lucrarea fiind subcontratată, potrivit news.ro.