Procurorii precizează că la data de 10 iulie 2017, într-o ședință a Consiliului Local Bacău, inculpații Necula Cosmin și Ștefan Dragoș Daniel, cu intenție, i-au determinat pe consilierii locali prezenți să adopte o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.
”Ca urmare a demersurilor celor doi inculpați, Consiliul Local Bacău, în calitate de organ deliberativ și în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea 215/2001 privind administrația publică locală, a dispus finanțarea proiectelor depuse de două asociații (cu sumele de 553.000 lei respectiv 15.000 de lei) deși acestea, în urma punctajului acordat de Comisia tehnică de aplicare a Legii 350/2005, s-au clasat pe locurile 12, respectiv 20, iar proiecte având un punctaj superior au fost respinse”, mai precizează procurorii.
DNA subliniază că, prin finanțarea respectivelor proiecte, au fost încălcate dispozițiile Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general și au fost vătămate interesele legale ale solicitanților care au întrunit un punctaj mai mare.
Primarul Cosmin Necula se declară nevinovat, după ce DNA l-a trimis în judecată.
„Am luat act de comunicatul DNA cu privire la trimiterea mea în judecată. Am convingerea că justiția își va urma cursul și îmi voi dovedi nevinovăția în instanță.”, a declarat Cosmin Necula.