Potrivit edilului Marius Screciu, în ultima perioadă, au existat foarte multe sesizări din partea locuitorilor care se plâng că tinerii care folosesc trotinetele electrice nu respectă deloc regulile de deplasare, conduc cu viteză și au fost dese situațiile în care au lovit trecătorii.
„Este o decizie grea, dar necesară pentru siguranța noastră a tuturor, dar mai ales a bătrânilor și copiilor care se feresc cu greu din fața tinerilor vitezomani. Este obligatoriu să reglementăm condițiile de deplasare pentru a evita accidentele. Vor exista avertismente, amenzi, iar celor care nu vor înțelege le vom confisca trotinetele”, a precizat primarul Marius Screciu, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.
Reacția cetățenilor nu a întărziat să apară
,,Felicitări, o măsură foarte așteptată!’’, ,,Bravo, domnule primar! Ați luat o decizie foarte bună, sunteți un om deosebit!’’, au fost câteva dintre comentariile cetățeniilor la postarea publicată de edil.
,,Vorbind stric de trotinete, domnule primar, aveți perfectă dreptate! Mai bine interziceți decât să stabiliți!’’, ,,Fără trotinete electrice conduse de minori și pe străzile orașului!’’, au mai scris câțiva internauți.