„În acest moment avem o hotărâre de Guvern nr 3/2021 din acea serie de hotărâri de Guvern prin care se prelungeşte starea de alertă şi aici lucrurile sunt extrem de clare - dacă indicele coboară sub 3 sau sub 1,5, noi trebuie să aplicăm nişte măsuri clare, deci nu a fost dezbatere propriu-zisă, noi ca şi Comitet Municipal pentru Situaţii de Urgenţă am luat act de aceşti indicatori care sunt furnizaţi de INSP şi am acţionat în consecinţă, deci a fost o decizie oarecum formală din partea acestui Comitet Municipal”, a spus Nicuşor Dan, după şedinţa CMBSU.
Primarul general a declarat că Bucureştiul este într-o situaţie fericită pentru că rata de incidenţă COVID-19 a coborât sub 3 la mia de locuitori şi a transmis că meritul este al bucureştenilor, care au respectat, marea majoritate, măsurile de protecție.
„Este meritul bucureştenilor că am reuşit să ajungem până aici, dar în niciun caz nu trebuie să ne relaxăm, adică trebuie să ne uităm ce se întâmplă în Europa, să vedem ce s-a întâmplat în Marea Britanie, Irlanda, Spania, Portugalia, Franţa. Suntem în continuare în acest război, nu o să reuşim să ne vaccinăm în ritmul în care am dori şi atunci trebuie să păstrăm aceste măsuri pe care e meritul nostru că am reuşit să le autoimpunem: mască, distanţă socială, spălat pe mâini”, a explicat Nicuşor Dan.
Ce spune Nicușor Dan de anunțul despre cifrele COVID-19 făcut de ministrul Sănătății
Întrebat de jurnalişti despre anunțul lui Vlad Voiculescu despre bilanțul COVID-19 transmis de Grupul de Comunicare Strategică, Nicușor Dan spune că „trebuie să ne învăţăm în ţara asta să împărţim competenţele. Atâta timp cât în ţara asta există un Comitet Naţional care decide nişte lucruri, atâta timp cât autorităţilor locale li se dau nişte atribuţii, haideţi să le respectam pe acelea! Eu, ca şi autoritate locală, în procesul de prevenire am nişte atribuţii, în contextul vaccinării am nişte atribuţii”, a spus Nicuşor Dan.
Primarul general a amintit însă că în hotărârea CMBSU de vineri se menţionează că măsurile de relaxare dispuse se vor produce numai dacă indicele COVID-19 va rămâne sub 3 la mia de locuitori, „ceea ce este foarte probabil”, a adăugat Nicușor Dan.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a cerut menținerea restricțiilor din Capitală, într-o scrisoare transmisă Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență.
Vlad Voiculescu cere menținerea RESTRICȚIILOR în Capitală: „Măsurile de relaxare constituie un risc major” - Restaurantele se redeschid luni
„Considerăm că în contextul național și european, măsurile de relaxare reprezintă un risc major”, a precizat ministrul Voiculescu. Acesta susține că alte relaxări ar pune în pericol redeschiderea școlilor, care este o prioritate.
Restaurantele, teatrele, cinematografele și sălile de jocuri se redeschid începând de luni în Capitală! Prefectul Traian Berbeceau: ”Recomandăm prudență”
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis ridicarea mai multor restricții în Capitală de luni, 25 ianuarie, după ce, trei zile la rând, incidenţa infectării cu noul coronavirus s-a situat sub 3 la mia de locuitori, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică.