Potrivit informațiilor furnizate de Viorela Bejan, de la Biroul de Informare și Relații cu Publicul al Curții de Apel Târgu Mureș, s-a menținut măsura controlului judiciar și a fost desființată integral încheierea Tribunalului Harghita, scrie Agerpres.
'S-a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte, Serviciul Teritorial Târgu Mureș, împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Harghita și, în consecință, s-a desființat integral încheierea atacată și s-a constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii controlului judiciar față de inculpat. S-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar', a precizat Viorela Bejan, grefier documentarist, înlocuitor al consilierului de la Biroul de Informare și Relații cu Publicul al Curții de Apel Târgu Mureș.
Primarul suspendat Mezei Janos a solicitat de mai multe ori ridicarea măsurii controlului judiciar, motivând că a respectat toate obligațiile care i s-au impus și nu mai poate influența martorii, în contextul în care aceștia au fost audiați și declarațiile lor sunt depuse la dosar.
Procurorii DNA Târgu Mureș l-au trimis în judecată pe Mezei Janos, la sfârșitul lunii mai 2015, pentru abuz în serviciu, șantaj și instigare la delapidare.
Potrivit unui comunicat al DNA, în 2013, primarul Mezei Janos și-a exercitat în mod fraudulos atribuțiile de serviciu, încheind, în numele municipiului Gheorgheni, un contract de vânzare-cumpărare a unei parcele de teren în suprafață de 400 mp, amplasată pe malul Lacului Roșu, prin care a înstrăinat acest bun către o societate. Procurorii susțin că acest teren nu putea să fie vândut deoarece constituia parte din capitalul social adus ca aport la SC "Monturist" SRL de către municipiul Gheorgheni (sub forma folosinței bunului, prin concesionarea pe o durată de 49 de ani către respectiva societate).
De asemenea, procurorii susțin că edilul l-a somat pe administratorul firmei respective, denunțător în cauză, ca în cel mult două zile să vină la sediul primăriei și să-și prezinte demisia, în caz contrar urmând a suferi consecințe negative, precum darea în vileag a unor fapte reale și/sau imaginare care îl vor determina să nu mai poată munci și locui în Gheorgheni.
Procesul lui Mezei Janos se află pe rolul Tribunalului Harghita.