„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 124/VIII/3 din 2 februarie 2024, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 02 februarie 2024, a inculpatului:
ANDREI COSMIN-IONUȚ, primar al municipiului Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În data de 25 august 2021, inculpatul Andrei Cosmin-Ionuț, în calitate de primar al municipiului Botoșani, ar fi remis lista cu subiectele propuse de către membrii comisiei, unei candidate la postul de „consilier clasa I, grad profesional superior” scos la concurs de instituția pe care o conducea.
Ca urmare a acestor demersuri, la data de 26 august 2021, persoana respectivă ar fi promovat concursul și ar fi ocupat, în mod fraudulos, postul respectiv.
Inculpatului Andrei Cosmin-Ionuț i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să nu depășească limita teritorială a țării decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar (procuror, judecător de cameră preliminară, instanța de judecată) și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, a transmis DNA.
Procurorii anticorupție au descins la sediul primăriei din Botoșani. Edilul Andrei Cosmin este acuzat că ar fi aranjat mai multe concursuri din cadrul instituției pe care o conducere. Direcția Națională Anticorupție anunță că primarul PSD de la Botoșani împreună cu mai mulți funcționari publici ar fi fraudat mai multe concursuri de angajare în anul 2021.
Primarul Andrei Cosmin a fost săltat din biroul său, care a fost sigilat de ofițerii Direcției Generale Anticorupție. Potrivit unor surse, edilul și-ar fi angajat amanta în primăria pe care o conduce. Acesta a ajuns la audieri la sediul DNA Suceava.
Cu puțin înainte de ora 9, la sediul DNA Suceava s-a prezentat și Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani. Liderul PSD Botoșani a fost chemat să asiste la percheziția informatică în dosarul angajărilor de la spitalul din subordinea sa.