Potrivit presei locale, procurori și polițiști au descins luni la sediul primăriei și după 2 ore de audieri, primarul a fost ridicat și dus la Secție pentru continuarea cercetărilor, unde s-a decis reținerea sa pentru 24 de ore.
"Politistii SIC Arges, sub coordonarea procurorului de caz, au continuat cercetările în cauză privind pe suspectul Georgescu Mihai, primar al comunei Călinești, jud. Argeș, cercetat sub aspectul săvârșirii a infracțiunilor de folosirea abuzivă a functiei in scop sexual.
A fost pus în executare mandatul de aducere și s-a dispus măsura reținerii suspectului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului cu propuneri legale.
Susnumitul a fost încarcerat în CRAP Arges", informează poliția.
Primarul acuzat că și-a hărțuit sexual nepoata a fost suspendat din toate funcțiile politice din PSD
Potrivit unui comunicat de presă al PSD Argeș, organizația PSD Argeș a decis suspendarea lui Mihai Georgescu, primar al comunei Călinești, din toate funcțiile politice.
„Nu dorim să ne implicăm și să discutăm despre viața privată a nimănui, însă întotdeauna ne vom delimita ferm de orice atitudine imorală, mai ales dacă aceasta se petrece în cadrul administrației publice”, a comunicat Biroul de Presă al PSD Argeș.
Pe reţelele de socializare şi în presa locală din Argeş a apărut o înregistrare audio în care Mihai Georgescu i-ar fi cerut favoruri sexuale unei tinere, în schimbul angajării la cabinetul său. Aceasta ar fi fost chiar propria sa nepoată.
Potrivit lui Nicolae Dicu, tatăl tinerei în cauză, aceasta a depus deja plângere la Poliție pentru hărțuire sexuală și șantaj iar la dosar au fost depuse mai multe înregistrări, nu doar cea care este deja publică.