În plus, conform facturilor avizate de primarul localității, cele trei microbuze parcurg zilnic în jur de 750 de kilometri, deşi comuna are doar 54 de kilometri de drumuri.
Potrivit facturilor emise de Primărie, în anul 2019, cheltuielile totale pentru combustibilul pentru autobuze au fost de aproximativ 186 de mii de lei.
„Pe toată perioada pandemiei au fost câteva măsuri care au fost luate. Unul era verificarea dacă oamenii erau acasă sau nu, dacă respectă sau nu. Avem o localitate cu 7000 de locuitori. Doi, pe toată aceasta perioadă, am avut obligația de a duce mâncare. Venea omul, făcea listă, ducea mâncare acasă, asta a fost ce s-a făcut, toate sunt justificate, toate sunt fără probleme.
E un consilier local care îmi denigrează imaginea încontinuu, un consiler local USR, a candidat la primar, acum ultima ispravă a fost că am atins o aripă la mașină și a zis că am fost beat, am făcut testul etilotest pe loc. Acum îl acționez în instanță cum se dă drumul că nu mai pot să accept. Îl sancționez în instanță cu totul. Nu am cum să-l las, nu mai pot să accept altceva, nu pot să î las, îmi denigrează imaginea încontinuu”, a explicat, pentru Realitatea PLUS, primarul comunei Poiana Lacului, Ion Dumitrache.
În anul următor, 2020, Primăria Poiana Lacului a achitat în total 154 de mii de lei pe carburant, o valoare la fel de mare, ținând cont că, în majoritatea anului școlar, elevii au învățat de acasă.
Pe baza acestor date, consilierul local a a depus un denunţ la DNA, pentru delapidare şi fals în acte.