Cel mai influent om al Bârladului (până de curând), fostul primar PSD Constantin Constantinescu, a cerşit, la propriu, îndurarea magistratului de la Judecătoria Bârlad în sarcina căruia a intrat validarea acordului de recunoaştere a acordului de vinovăţie încheiat cu procurorii de la Curtea de Apel Iaşi.
Fostul edil, scrie adevarul.ro, a plâns în hohote după ce preşedintele de şedinţă l-a întrebat dacă îşi recunoaşte vina, dacă este de acord cu pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare şi cu pedepsele complementare şi accesorii. Nea’ Titi a aprobat în şoaptă, mai mult din cap, pentru a nu putea fi auzit din sală cum spune “da” la toate întrebările judecătorului. La final, avocatul său a cerut dreptul preşedintelui de instanţă ca inclupatul să adreseze câteva cuvinte.
“Aş vrea să spun câteva lucruri legte de faptul că sunt aici. Nu mi-am dorit. Au fost 11 ani în care mi-am dorit să fiu în slujba oraşului, să-l fac să arate mai bine. După 4-5 ani de eforturi, documentaţia acelui proiect a fost gata şi eram atât de fericit încât am semnat. Vreau să mă credeţi că nu am ştiut că nu e bine”, a spus Constantinescu şi a izbucnit în lacrimi cu sughiţuri.