Gabriela Firea, primarul Capitalei, a explicat, la Realitatea TV: "Nu au fost victime şi după evaluări nu sunt pagube materiale, nici panouri desprinse, nici copaci căzuţi. La un imobil de pe Regina Elisabeta s-a desprins tencuiala, însă în proporţii reduse.
Fac un apel la locatarii cu risc seismic clasa I să părăsească aceste imobile, pentru că trebuie consolidate. Fac un apel de convingere a familiilor care locuiesc în acest locuinţe să accepte locuinţele acordate de Primăria Capitalei, chiar în regim de urgenţă, începând de luni chiar.
După cutremurul din 77 s-a impus obligativitatea ca noile clădiri să reziste la seisme de peste 7 grade...doar că în Bucureşti sunt foarte multe clădiri vechi.
Avem aproape 100 de locuinţe de necesitate, dar putem să le creştem numărul. Problema e că nu acceptă să se mute acele familii, iar acele clădiri sunt extrem de periculoase.
180 de clădiri sunt încadrate în clasa I, pericol public. Puţine sunt proprietatea Primăriei, unde se pot face consolidări imediat, restul sunt ale proprietarilor privaţi. În 20 de ani s-au consolidat doar 70 de imobile", a explicat primarul Capitalei.