Proiectul, anunțat în linii mari de Gabriela Firea, se numește „Testăm pentru a salva economia și locurile de muncă”, iar impactul bugetar este de 633.000 lei.
”Se aprobă acordarea unui sprijin financiar, în valoare de 200 lei/beneficiar, angajaților farmaciilor, angajaților din domeniul alimentației publice, reprezentanților mass-media, angajaților firmelor de curierat din Municipiul Bucureşti, care vor solicita participarea, în mod voluntar, la efectuarea testării PCR, în vederea depistării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Se aprobă implementarea proiectului, prin intermediul unor unități sanitare publice și/sau private afiliate, în conformitate cu Procedura Operațională de Afiliere a entităților publice și/sau private existente la nivelul ASSMB. În termen de 5 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, ASSMB va elabora Regulamentul privind implementarea proiectului”, propune proiectul de hotărâre adoptat joi.