Primăria Capitalei vrea să desfiinţeze Depoul Victoria, din zona Piaţa Victoriei, şi să mute activitatea, pe care o consideră „generatoare de trafic", la Depoul Titan.
Un consilier al Opoziției acuză un "tun de milioane de euro": "După "afacerea" Verdi, după capitalizarea cu sute de milioane de euro a companiilor ilegale, această propunere mi se pare a fi tunul de sfârșit de mandat al majorității PSD-ALDE", spune Catalin Deaconescu, consilier PNL.
Primăria susţine că nu are planuri de investiţie pe teren, situat în una dintre cele mai scumpe zone din Bucureşti, ci vrea să îl dea în administrarea Societăţii de Transport Bucureşti, care va decide ce face cu el.
„Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Bucureşti în domeniul privat al Municipiului Bucureşti a imobilului situat în Bucureşti, strada Mexic nr. 19 - Depou Victoria, compus din teren în suprafaţă de 34.748 mp şi construcţii. Se acordă mandat special reprezentanţilor Municipiului Bucureşti în Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. să aprobe majorarea capitalului social în condiţiile stipulate în art. 215 din Legea 31/1990 în vederea obţinerii de către STB S.A. de venituri proprii, să aprobe relocarea activităţii Depoului Victoria pe amplasamentul actualului Depou Titan, precum şi să aprobe actualizarea Actului Constitutiv al Societăţii de Transport Bucureşti STB SA", se arată în proiectul de Hotărâre ce urmează a fi supus aprobării Consiliului General în şedinţa de miercuri.
Cătălin Deaconescu, consilier general PNL în CGMB, a scris pe Facebook că acest proiect este un „tun de zeci de milioane de euro“.
Așa cum ne-a obișnuit, aproape la fiecare ședință de Consiliu primarul general propune cel puțin o hotărâre controversată. De data aceasta, tunul lunii iunie este propus la punctul 29 pe Ordinea de zi. (http://www4.pmb.ro/.../sedin.../ordinea_de_zi/db/29_20190626.pdf)
Concret, STB(RATB) dorește să renunțe la depoul de tramvaie de lângă Piața Victoriei, pe care îl consideră "generator de trafic".Nu discut aici decizia de business a STB dar nu cred că traficul din zona Victoriei are de suferit dacă câteva tramvaie pleacă în cursă la 4.30 dimineața sau se retrag la depou după ora 11 noaptea.
Prin această decizie a STB se "eliberează" un teren de aproape 3,5 ha în zona zero a Capitalei, teren care valorează câteva zeci de milioane de euro și pe care la începutul mandatului doamna Firea anunța că va construi locuințe de serviciu.
Astăzi însă, Direcția Generală de Investiții ne spune că "nu are prevăzute proiecte de investiții aprobate sau intenția realizării unor astfel de proiecte". Adică, deși municipalitatea are la dispoziție un astfel de teren unic în mijlocul Bucureștiului, nu știe ce să facă cu el: nu poate propune realizarea unei parcări, a unei școli sau au unui parc. Toate acestea în condițiile în care jumătate din companiile ilegale ale doamnei Firea își propun să cumpere terenuri și clădiri de zeci de milioane de euro.
Primarul general nici măcar nu își asumă realizarea unui parteneriat cu un dezvoltator imobiliar astfel încât să ajungă să primească un număr de unități locative cu care ar mai putea rezolva o parte din cele peste 20.000 de cereri înregistrate! Deși se plânge cu toate ocaziile că a reușit impreună cu guvernul PSD să aducă Bucureștiul în faliment "nedlarat", doman Firea nici măcar nu își asumă să scoată terenul respectiv la vânzare, printr-o procedură competitivă și transparentă, și astfel să mai echilibreze bugetul municipalității!
Așa că primarul general se spală pe mâini și propune ca terenul respectiv să fie "valorificat" de către STB "în vederea obținerii de venituri proprii".Ce fel de venituri proprii? STB nici nu catadicsește să prezinte vreun studiu din care se aflăm ce intenționează, prin ce procedură, ce venituri va obține și pe ce perioadă!
După "afacerea" Verdi, după capitalizarea cu sute de milioane de euro a companiilor ilegale, această propunere mi se pare a fi tunul de sfârșit de mandat al majorității PSD-ALDE! Sau poate că în următoarele luni vom vedea unele și mai și...", a scris consilierul PNL pe Facebook.