Prima victimă a acestei ierni: un om al străzii a fost găsit găsit mort în această dimineață, transmite Realitatea TV.
Gerul năpraznic ce a pus stăpânire pe județul Buzău a făcut o primă victimă. Un bărbat a fost găsit decedat în toaleta Bisericii Eroilor din municipiul Buzău, informează Realitatea de Buzău.
Un buzoian a descoperit, luni dimineață, trupul fără viață al unui bărbat, în toaleta Bisericii Eroilor de pe Calea Eroilor din municipiul Buzău. Omul a strigat imediat după ajutor și a chemat și echipajele de poliție și de Ambulanță.
Anchetatorii au stabilit că victima are aproximativ 50 de ani și era cunoscut ca om al străzii. Cel mai probabil, cred polițiștii, bărbatul a încercat să se adăpostească de viscol în toaleta bisericii, însă în cursul nopții a decedat.
De asemenea, zăpada abundentă și vântul puternic au făcut probleme în tot județul Buzău. Drumarii acționează în continuu pentru ca circulația să nu fie blocată.
În cursul nopții s-a acționat permanent pe 6 drumuri naționale care leagă județul Buzău de Slobozia, Brăila, Ploiești, Brașov, Vrancea și Ialomița. Astfel, s-a intervenit cu 26 de utilaje ATB și unimog – uri și s-au împrăștiat peste 250 de tone de antiderapant pe următoarele tronsoane de drum: DN2E85 la limitele județelor Vrancea și Ialomița, DN1B Buzău – Ploiești, DN2B Buzău-Brăila, DN2C Costești –Slobozia, DN22 Râmnicu Sărat – Brăila și pe DN 10 Buzău-Brașov.
De asemenea, la Oreavu, un microbuz cu 15 persoane s-a rasturnat inafara carosabilului. Potrivit purtatatorului de cuvânt al Institutiei Prefectului nu au fost raniti grav dar soferul a ramas incarcerat si a fost necesara interventia unei echipe de descarcerare. Mai multe persoane au fost transportate la spital acuzind dureri.
Pe DJ 220 la Boboc masina condusa de o soferita incepatoare a derapat si s-a asezat de-a curmezisul soselei blocând un al doilea autoturism. Situatia a fost rezolvata cu ajutorul unor utilaje trimise in zona de Primaria Cochirleanaca.