Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Ialomiţa, primarul din Adâncata a sunat marţi, în jurul orei 6.30, la serviciul de urgenţă 112, după ce a găsit-o pe femeia de 83 de ani pe stradă, inconştientă, acoperită de zăpadă.
Femeia a fost preluată de ambulanţă şi transportată la Spitalul din Urziceni, unde i-au fost aplicat manevrele de resuscitare şi de încălzire treptată.
În ciuda eforturilor medicilor de a o salva, a fost declarat decesul.
Trupul femeii a fost transportat la morgă, în urma necropsiei urmând să se stabilească dacă a murit de frig ori în urma unei afecţiuni medicale.