Fostul ministru al familiei a postat pe o rețea de socializare un mesaj în care le urmează la mulți ani tuturor celor care își sărbătoresc numele de Sfântul Gheorghe.
Nu mai e un secret pentru nimeni că fostul edil al Capitalei este o persoană credincioasă. Pe lângă urările pentru sărbătoriți, Gabriela Firea a scris și câteva rânduri din acatistul Sfântului pe care îl sărbătorim astăzi.
“Multnevoitorului al lui Hristos Marelui Mucenic Gheorghe, acum toți din suflet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mucenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cântăm: Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!”, a transmis Gabriela Firea.
Cătălin Cîrstoiu s-a retras. Coaliția merge cu candidați separați la Primăria Capitalei: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
După o zi de ședințe maraton, de aproape 11 ore, ale liderilor Coaliției pe tema viitorului politic al medicului Cătălin Cîrstoiu, acesta s-a retras. Anunțul a fost făcut de jurnalista Anca Alexandrescu, în cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel. Ulterior, după miezul nopții, surse politice au anunțat că s-a decis în Coaliție varianta candidaturilor separate: Gabriela Firea, pentru PSD, respectiv Sebastian Burduja, PNL.