Aceasta a depus jurământul cu mâna pe volumul „Un palid punct albastru” a lui Carl Sagan. Cartea a fost scrisă în anul 1994 și este inspirată de celebra fotografie a planetei Pământ, realizată în anul 1990 de o sondă spațială de la o distanță de aproximativ șase miliarde de kilometri.
Potrivit The Independent, în timp ce mulți oficiali și-au depus jurământul pe diverse cărți precum cele ale dr. Seuss, Constituția SUA, Coranul sau alte documente, aceasta este prima dată când cineva a ales să depună jurământul pe o carte a lui Sagan. Cartea a fost scrisă în 1994, avându-i ca sursă de inspirație celebra fotografie "Pale Blue Dot" a planetei Pământ, realizată în 1990 de sonda spațială Voyager 1 de la o distanță de aproximativ șase miliarde de kilometri.
„Sunt onorată să conduc o echipă atât de uimitoare, diversă și renumită”, a declarat Makenzie Lystrup.
„Principala mea preocupare va fi să cresc viitoarea generație de inovatori și să asigur pentru echipa noastră resursele și instrumentele necesare pentru a avansa tehnologic și a face noi descoperiri care să îmbunătățească economia spațială și să ne folosească tuturor”, a mai precizat noua directoare.