Descoperirea stabilește că originea acestei operații complicate este mai veche cu 24.000 de ani decât se credea inițial. Moartea persoanei nu a survenit în urma intervenției, amputarea având loc în copilărie, scrie adevarul.ro. Creşterea şi vindecarea osului piciorului sugerează că şi-a revenit şi a mai trăit încă şase până la nouă ani, murind în jurul vârstei de 20 de ani.
Mormântul a fost excavat într-o peşteră numită Liang Tebo, în Kalimantan de Est.
Sursa foto: Profi Media - AFP PHOTO / TIM MALONEY / GRIFFITH UNIVERSITY
„Am îndepărtat cu mare grijă depozitele şi am înregistrat jumătatea inferioară a rămăşiţelor. Am putut vedea că piciorul stâng era absent, dar şi că fragmentele osoase rămase erau neobişnuite. Aşa că am fost entuziasmaţi de gama de posibilităţi, inclusiv o intervenţie chirurgicală, care a cauzat acest lucru", a declarat, pentru BBC, Tim Maloney, unul dintre cei trei cercetători care au găsit şi excavat mormântul.
Rămăşiţele au fost examinate și de doctorul Melandri Vlok: „O astfel de descoperire este un amestec de entuziasm şi tristeţe, pentru că acest lucru s-a întâmplat unei persoane. Această persoană, un copil, a experimentat atât de multă durere, chiar dacă a fost acum 31.000 de ani".
Amputaţiile necesită o cunoaştere cuprinzătoare a anatomiei umane şi a igienei chirurgicale, precum şi abilităţi tehnice considerabile, a declarat Charlotte Robertson, arheolog la Universitatea Durham.
„În zilele noastre, dacă te gândeşti la amputaţie în context occidental, este o operaţie foarte sigură. Persoanei i se administrează anestezie, se folosesc proceduri sterile, există un control al sângerării şi un management al durerii. Însă, în urmă cu 31.000 de ani, cineva efectuează o amputaţie pe această persoană şi are succes", a precizat Charlotte Robertson.
Maloney şi colegii săi fac cercetări pentru a afla ce instrumente chirurgicale din piatră ar fi putut fi folosite la acea vreme.