Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a intervenit, marţi, prin videoconferinţă, la deschiderea Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România, care se desfăşoară la Cluj-Napoca, până în 3 august, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Studenţii au reclamat, în cadrul discuţiei, că există o colaborare slabă între organizaţii şi reprezentanţii Ministerului Educaţiei, iar ministrul le-a transmis că îi aşteaptă la Bucureşti să reia discuţiile privind modificarea Legii educaţiei.
"Sunt convins că, la acest forum, 80 la sută din timp îl veţi aloca discuţiilor constructive şi vă aştept să veniţi să îmi spuneţi ce nu funcţionează şi ce va trebui îmbunătăţit. Sigur că uneori vârsta ne îndeamnă la anumite exagerări, exagerări pe care le-am constatat şi atunci când am discutat pe marginea Ordonanţei 49, la ultima întâlnire pe care am avut-o, şi atunci aţi reclamat şi un deficit de colaborare. Dacă acest deficit există, atunci nu poate fi tratat decât cu o consultare", a declarat Pricopie.
Citeşte mai mult mediafax.ro.