Aflat la Arad, sâmbătă dimineaţă, într-o vizită la Universitatea de Vest "Vasile Goldiş", ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, s-a referit la finanţarea elevilor din şcolile particulare, finanţare care este prevăzută în legislaţie de trei ani, dar care a fost amânată în fiecare an din cauza lipsei resurselor bugetare.
"E un principiu corect acela de a finanţa elevul. Pentru că fiecare dintre noi plătim taxe către stat şi atunci, indiferent de opţiunea noastră ca părinţi de a ne orienta copiii către instituţiile de învăţământ de stat sau private, trebuie să beneficiem de acelaşi sprijin”, a spus ministrul.
Pricopie a precizat că măsura a fost amânată an de an, la recomandarea Ministerului Finanţelor.
"Din motive de ordin financiar şi la recomandarea Ministerului Finanţelor - nu dau vina pe Ministerul Finanţelor, că am semnat şi eu, nu pot să mă disculp - s-a prorogat termenul de fiecare dată cu un an (…) Voi face tot posibilul ca la un moment dat, şi acest moment dat să fie cât mai curând, să şi punem în practică. Acest principiu trebuie aplicat pentru că noi nu finanţăm instituţii de învăţământ, noi finanţăm educaţia copiilor”, a declarat ministrul.
În Legea Educaţiei Naţionale din 2011 se stipulează că finanţarea de bază se asigură pentru toţi preşcolarii şi pentru toţi elevii din învăţământul primar, gimnazial, profesional şi liceal de stat, particular sau confesional acreditat, precum şi pentru elevii din învăţământul postliceal special de stat.