Atât pruna proaspătă, cât şi cea uscată conţin doi fitonutrienţi unici, denumiţi neoclorogenic şi acid clorogenic, care au calităţi antioxidante puternice, distrugând radicalii liberi care atacă celulele umane. De asemenea, fenolii, alţi compuşi benefici din prune, protejează stratul natural de grăsimi care compun neuronii creierului uman.
Iată beneficiile consumului de prune:
1. Stimulează memoria - Ştiai că dacă mănânci cel puţin trei prune pe zi, antioxidanţii puternici din acestea te ajută să elimini celulele deteriorate care îţi afectează memoria?
2. Previne bolile de inimă - Prunele sunt foarte sărace în grăsimi, fiecare fruct conţine mai puţin de 0,2 grame. În plus, ele nu conţin grăsimi saturate, care pot creşte riscul atacului de cord prin creşterea colesterolului.
3. Te fereşte de cancer - O prună de dimensiuni medii conţine 113 mg de potasiu, mineral ce ţine sub control tensiunea arterială şi reduce riscul accidentelor vasculare cerebrale. Dacă acest lucru nu v-a convins, pigmentul roşiatic-albăstrui al prunelor, numit antocianină, poate ajuta la prevenirea diverselor tipuri de cancer.
4. Combate anemia - Mecanismul prin care prunele combat anemia şi previn reapariţia acesteia nu este legat de conţinutul ridicat de fier al acestor fructe, ci datorită acţiunii vitaminei C, care intervine în absorbţia fierului la nivelul organelor digestive, jucând astfel un rol indirect în prevenirea şi tratarea anemiei feriprive.
5. Tratează constipaţia - Numeroşi factori favorizează această problemă din ce în ce mai des întâlnită printre adulţi, precum: sedentarismul, alimentaţia săracă în fructe şi legume crude, consumul predominant de carne, lipsa sportului etc.
Sursa: csid.ro