Reprezentanți ai OPEC și ai statelor care nu sunt membre ale cartelului, inclusiv Rusia, Azerbaidjan și posibil Mexic, discută miercuri detaliile planului de limitare a producției de țiței. Orice acord va fi inițial aplicat pe o perioadă de șase luni și apoi va fi revizuit, a anunțat secretarul general al OPEC, Mohammed Barkindo.
"Suntem încrezători că și alți producători din afara OPEC vor semna acordul deoarece este în beneficiul tuturor celor care produc țiței și de asemenea în beneficiul consumatorilor", a declarat Barkindo.
În septembrie, Organizația Statelor Exportatoare de Petrol a convenit, pentru prima dată în ultimii opt ani, să-și reducă producția de petrol cu 700.000 de barili pe zi (BPD), până la 32,5 — 33 milioane de barili pe zi. OPEC estimează că producția sa actuală se situează la 33,24 milioane bpd. De la mijlocul lui 2014, cotația barilului de petrol s-a înjumătățit din cauza supraproducției.
"Pot spune că multe state din afara OPEC sunt gata să se alăture ... nu vorbim de sprijin, ci de contribuție", a declarat pentru Reuters ministrul Energiei din Arabia Saudită, Khalid al-Falih, aflat la Congresul Mondial al Energiei, care se desfășoară zilele acestea la Istanbul.
Marți, la bursa ICE Futures cotația barilului de petrol Brent cu livrare în luna decembrie a scăzut cu 0,73 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 52,41 dolari. La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotația barilului de petrol light sweet crude cu livrare în luna noiembrie a scăzut cu 0,56 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 50,79 dolari.