"Societatea Prestige Mob SRL funcţionează din anul 1998.
În toată această perioadă, societatea a crescut permanent activitatea, volumul vânzărilor şi numărul de angajaţi, ajungând în prezent la un număr de 500 de angajaţi.
Chiar şi în perioada de criză din anii 2009-2010 societatea a găsit soluţii pentru continuarea activităţii şi menţinerea locurilor de muncă, semnând contracte pe termen lung cu mari firme de retail ce deţin magazine de mobilă în Uniunea Europeană, ajungând în prezent ca jumătate din producţie să fie livrată la export.
Prestige Mob SRL nu are probleme financiare, fabrica afectată de incendiu fiind proprietatea societăţii, nefiind ipotecată.
Prestige Mob asigură partenerii şi personalul societăţii că va face toate eforturile necesare pentru reluarea activităţii, pentru început în spaţii închiriate, urmând să procedeze la reconstrucţia fabricii", se arată în comunicatul firmei.
Un incendiu a izbucnit, marți după-amiază, la un depozit de mobilă din localitatea Balotești. La faţa locului au fost trimise 16 autospeciale de stingere. Flăcările s-au propagat la alte două hale din zonă.