Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care efectuează o vizită oficială în ţara noastră, a fost primit marţi, la Palatul Victoria, de către premierul Marcel Ciolacu.
Volodimir Zelenski și Marcel Ciolacu nu sunt la prima întâlnire. Ultima a fost la Atena, la reuniunea șefilor de guvern și șefilor de stat din Sud-Estul Europei şi Balcanii de Vest, pe 21 august acest an. Marcel Ciolacu a vizitat capitala Kiev în 2022, la două luni de la izbucnirea războiului generat de invazia ordonată de Vladimir Putin în Ucraina. Marcel Ciolacu, președinte al Camerei Deputaților atunci, alături de fostul premier Nicolae Ciucă s-a întâlnit la Kiev, pe 26 aprilie 2022, cu Volodimir Zelenski și a vizitat orașele Borodianka și Irpin, două dintre cele mai bombardate de lângă capitala Ucrainei.
Înainte de sosirea la Palatul Victoria, președintele Zelenski a vizitat și Parlamentul României.
Volodimir Zelenski s-a întâlnit marţi şi cu preşedintele Klaus Iohannis.
Președintele Zelenski le-a mulţumit românilor "pentru susţinerea şi ajutorul acordat Ucrainei. România ne-a acordat sprijin şi militar, şi umanitar. Suntem recunoscători pentru solidaritatea dumneavoastră".
Volodimir Zelenski, primit la Cotroceni. Iohannis: Relația dintre Ucraina și România, ridicată la nivel de parteneriat strategic. Zelenski: Ne-ați ajutat în cel mai greu moment- VIDEO
Președintele Ucrainei a avut discuții cu președintele Klaus Iohannis despre deschiderea de noi puncte de trecere la graniţă, despre situaţia minorităţilor naţionale şi despre accelerarea pregătirii piloţilor ucraineni pe aeronave F-16 în centrul specializat din România. În cadrul discuțiilor s-a abordat și situaţia de securitate de la Dunăre.
Cei doi preşedinţi au semnat marţi o declaraţie politică, potrivit căreia relaţia bilaterală este ridicată la nivel de parteneriat strategic.
Întâlnirea dintre președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria este ultimul eveniment de pe agenda vizitei oficiale de o zi la București a liderului de la Kiev.