Recep Tayyip Erdogan: "Este o ruşine pentru democraţie. Sperăm că tranziţia spre (preşedintele ales Joe) Biden se va face calm la 20 ianuarie şi că SUA vor găsi astfel pacea", a declarat Erdogan presei la Istanbul. "Acest proces din America, descris ca un aşa-numit leagăn al democraţiei, a şocat şi surprins întreaga lume. Ne-a surprins şi pe noi".
El a transmis condoleanţe familiilor persoanelor care au murit în timpul acestor violenţe.
"Am văzut că republicanii şi democraţii sunt la fel", a adăugat liderul de la Ankara, citat de Agerpres.
Relaţiile dintre Ankara şi Washington au avut de suferit după tentativa de lovitură de stat din 2016 împotriva lui Erdogan, pentru care acesta l-a acuzat pe predicatorul Fethullah Gülen, fostul său aliat exilat în SUA a cărui extrădare a încercat fără succes să o obţină.