"Această segragare etnică nu face bine nimănui. Eu, ca părinte, după ce s-a întâmplat ieri ce-i explic copilului meu acasă. În vreo trei rânduri am transmis Bisericii că dacă separa această şcoală să o lase secţie română şi secţie maghiară. Până acum am trăit împreună foarte frumos şi de acum nu mai avem loc unii de alţii", a declarat Delia Peter la REALITATEA TV.
Aceasta a mai spus că se caută vinovaţii, care "se ascund probabil". Centenarul este sufletul României şi poate se doreşte cu această chestiune să fie umbrit, a mai spus aceasta. "Trebuie să creştem împreună la Târgu Mureş", a conchis Delia Peter.
Reamintim că circa 2.500 de persoane au participat, miercuri seara, la Târgu-Mureş, la un protest faţă de situaţia în care se află Liceul Romano-Catolic. ”Începe şcoala, iar elevii şi părinţii nu ştiu în ce unitate vor învăţa”, a spus unul dintre participanţi.