”Având în vedere faptul că preşedintele director general al SRTV nu reuşeşte o conlucrare cu consiliul de administraţie al cărui membru este, având în vedere că a înaintat mai multe grile la CNA fără aprobarea CA, încălcând legea, dovadă că CNA nu le-a pus în discuţie, având în vedere faptul că a jignit Parlamentul României şi a încălcat grav legea trimiţându-ne spre avizare o fundaţie deja înfiinţată printr-o hotărâre (a CA – n.r.) îi solicit oficial demisia”, a spus Severin, joi, într-o conferinţă de presă.
Severin a spus că Tănase trebuie să îşi dea demisia pentru că a încălcat Legea audiovizualului atunci când a trimis noile grile de programe CNA fără ca acestea să fie aprobate de Consiliul de administraţie al SRTV.
”În acest moment, televiziunea funcţionează ilegal, în sensul în care grilele nu sunt aprobate, nu în alt sens”, a comentat preşedintele Comisei pentru cultură a Senatului.